Deși în teorie sunt activități considerabil diferite, cu rezultate și contexte diferite, în practică ele sunt de cele mai multe ori confundate. Așa cum se întâmplă și cu raportul dintre prezentare și instruire. De ce? Probabil pentru că una este mai dificil de realizat decât cealaltă. 🙂 Ce presupun ele:
AFLARE
ÎNVĂȚARE
Ascultarea unui audiobook, a unui podcast bine făcut sau umărirea unor materiale video informative sunt demersuri mult mai facile și mai confortabile decât analiza și exercițiul.
Foarte probabil acesta este și unul dintre motivele pentru care în activitatea de zi cu zi întâlnești mai frecvent programe și experiențe care informează decât pe cele care formează, mai mulți prezentatori buni decât traineri cu competențe de facilitare și dezvoltare.
E mai simplu și mai ușor să spui decât să arăți, să arăți decât să facilitezi reflecția, analiza și exersarea.
De ce este relevant să fim conștienți de această tendință? Noi credem că dobândind precizie în înțelegerea și tratarea separată a celor două putem transforma aflarea dintr-un substitut periculos al învățării într-un suport valoros al acesteia. Îi putem astfel folosi atractivitatea pentru a genera poftă de studiu, exersare și experiențe care presupun mai mult sau mai puțin ieșirea din zona de confort.
Dacă învățarea în organizație are loc +/- doar când oamenii sunt implicați formal în programe de instruire, atunci ea se va întămpla foarte rar.
Programele formale de instruire online, adică cele care ne sunt alocate oficial în cadrul companiei, necesită de obicei o resursă consistentă de timp, sesiuni de învățare dedicate și un efort susținut pe durata lor de parcurgere. Cu cât intenția celui care le parcurge este mai bună și entuziasmul mai ridicat, cu atât probabilitatea amânării este mai mare: "Vreau să mă apuc serios de programul ăsta. Nu așa .. pe sărite. O să-mi fac eu timp să îi dau toată atenția". Și nu este nimic rău în asta, însă putem deduce în mod realist frecvența și volumul unor asemenea experiențe de-a lungul unui an, considerând nivelul de încărcare al fiecăruia dintre noi.
Învățarea este ca un foc de tabără: colaborativ, pornit cu vreascuri și bețe mici care aprind mai departe buștenii; fiecare aduce câte ceva și contribuie pe parcurs; nu funcționează fără interacțiune, autonomie și bucurii mici presărate pe parcurs.
Programele formale de instruire online, adică cele care ne sunt alocate oficial în cadrul companiei, necesită de obicei o resursă consistentă de timp, sesiuni de învățare dedicate și un efort susținut pe durata lor de parcurgere. Cu cât intenția celui care le parcurge este mai bună și entuziasmul mai ridicat, cu atât probabilitatea amânării este mai mare: "Vreau să mă apuc serios de programul ăsta. Nu așa .. pe sărite. O să-mi fac eu timp să îi dau toată atenția". Și nu este nimic rău în asta, însă putem deduce în mod realist frecvența și volumul unor asemenea experiențe de-a lungul unui an, considerând nivelul de încărcare al fiecăruia dintre noi.